Obsesia “urgenței” și calea de ieșire din criză 

                 Politicienii și analiștii economici tot repetă obsesiv că statul trebuie să facă rost de bani „acum” și că, fie tăierea de salarii cât de rea, tot mai strângi un ban așa. Că fără acordul cu FMI nu vor mai fi bani de nicio culoare pentru pensii. În paranteză fie spus, observați cum această poziție ridiculizează așa-zisa importanță a rezervelor valutare ale BNR – rezerve absolut derizorii, desigur, deoarece falimentul finanțelor publice ar duce la prăbușirea instantanee a băncilor (amintesc doar că 20% din creditul intern este credit guvernamental). Ce mai încoace și încolo, o fi bună și ideologia sau măcar teoria la ceva, dar acum practica ne omoară și guvernul trebuie să facă rost de bani. Nu e nicio altă cale.  

 Obsesia asta cu „acum” și banii pe care guvernul nu i-ar avea în absența acordului cu FMI e greșită, o formă insidioasă de manipulare potrivit căreia am avea nevoie de statul actual mai cu seamă „acum”, în vremuri de criză. I strongly disagree, ca să zic așa. Cred că guvernul poate face rost de bani și fără acordul cu FMI și fără anticipata creștere a fiscalității. E adevărat, fără finanțare externă și cu instituțiile actuale ne prăbușim. 

Dar – și aici e un mare „dar” – acordul cu FMI nu reprezintă singura modalitate de a obține acești bani. Implementarea unei reforme comprehensive, care să urmărească liberalizarea economiei prin scăderea drastică a impozitelor concomitent cu privatizarea resurselor și serviciilor publice, astfel încât pe termen scurt statul să ajungă măcar la 20% din PIB, ar câștiga categoric încrederea pieței financiare internaționale. Este important să înțelegem de ce în prezent nimeni nu ne dă bani. Pentru că statul român, în forma actuală, nu are de unde să-i dea înapoi. E limpede ca bună ziua. Și adevărul este că nici cu acordul FMI în brațe nu are de unde să-i dea înapoi, tot ceea ce oferă FMI fiind garanția unui eventual bail-out pentru creditorii străini. Punct și de la capăt. Credibilitatea în fața creditorilor externi poate fi câștigată și altfel. Dacă mâine societatea românească ar ajunge la concluzia că: Sistemul public de pensii trebuie desființat, măcar pentru cei tineri – adică CAS-ul trebuie eliminat. Românii să economisească pentru pensie atât cât vor și să dispună de economisirile lor cum vor (fie să le încredințeze unui fond de administrare, fie să le investească singuri). Pentru plata actualilor pensionari și a celor care urmează să ajungă la vârsta de pensionare sunt suficiente încasările din TVA. educația de stat trebuie eliminată. Faptul că un student la stat costă de 10 ori mai mult decât unul la privat este suficient pentru a mătura fanteziile cristianpârvulesciene despre rolul statului; la o adică, statul ar putea asigura învățământ gratuit pentru același număr de studenți ca și astăzi, furnizând fiecăruia în mod nemijlocit o subvenție de 10 ori mai mică decât bugetul actual al învățământului superior. Finanțarea infrastructurii ar trebui să treacă în mâini private. În ultimii 5 ani statul a cheltuit 10% din PIB pentru construcția de drumuri (le-ați văzut?), adică exact deficitul bugetar din acest an. Cu acești bani se construiau 4 Burj Dubai sau Palm Jumeirah + Burj Dubai (le-ați văzut?). Ca fapt divers, știați că volumul de excavații pentru autostrada Brașov – Cluj – Borș este de circa 90 de milioane metri cubi, adică exact cât nisip a fost turnat în ocean pentru Palm Jumeirah? Și că ar fi necesare 7 milioane tone de asfalt, adică exact câtă rocă s-a turnat la Palm Jumeirah? Spitalele și serviciile de sănătate ar trebui privatizate. Oamenii își pot face propria asigurare de sănătate. În prezent, cine câștigă 800 de lei plătește la stat drept contribuție la fondul de sănătate circa 100 de lei, adică o optime din salariul net. Așa-i ajută statul asistențial pe săraci. Cu acești bani își poate cumpăra oricând abonament individual (mai scump decât cel oferit în grup) la o clinică privată. În ceea ce-i privește pe românii cu venituri mai mari, 10% din salariu este pur și simplu o sumă uriașă. De fapt și la urma-urmei s-ar putea argumenta că asistența medicală s-a „privatizat” deja – doar aproape nimic nu mai este gratis în spitalele publice. Poliția poate fi disponibilizată în bună măsură, locul ei urmând a fi luat de companiile private de securitate. Poliția și Jandarmeria consumă anual peste 6 miliarde de lei, adică 1,5 miliarde de euro. Această cifră reprezintă de 70 de ori cifra de afaceri a BGS, care are 3000 de angajați. Faceți un calcul simplu și vedeți câți agenți de securitate ne-am putea permite cu acești bani (țineți cont și de faptul că BGS are profit și că o parte din clienții companiei sunt instituții publice, cu dare de mână) Când pui toate lucrurile cap la cap îți dai seama că impozitul pe profit și impozitul pe venit (6% din PIB) pot fi anulate fără probleme. Jeffrey Miron de la Harvard a cerut anularea impozitării companiilor în SUA ca măsură anticriză, însă incultura economică a făcut ca în România subiectul să rămână tabu. Dar aritmetica arată că statul nu are nevoie de toate aceste impozite (CAS, impozit pe profit și pe venit) pentru a-și îndeplini funcția unui stat minimal. Încă i-ar rămâne foarte mulți bani, cu care ar putea face tot ce v-am spus aici. De unde plecasem? De la nevoia câștigării încrederii creditorilor externi. Nu credeți că un guvern care ar întreprinde aceste reforme, împreună cu implementarea unor reguli de conduită descrise aici, ar putea împrumuta oricât ar mai avea nevoie pentru acoperirea unui deficit temporar?